Cum vrei să fiu?

Posted: Mai 17, 2011 in Dau cu părerea

E una dintre cele mai mari, cele mai comune şi cele mai…să zicem distructive, atitudini pe care le abordează oamenii, cum ar veni la viaţa lor. Bineînţeles, sunt destule, dar mie asta mi-a stat în gând în ultima vreme ceva mai mult decât de obicei.

Pentru că, nu-i aşa, suntem din ce în ce mai singuri, deci din ce în ce mai nesiguri – tocmai pentru că suntem singuri, apelăm la internet şi/sau la televizor ca să ne combatem singurătatea, dar ce să vezi – la tv (şi pe internet, dar aici e ceva mai controlabil contentul pe care alegi să îl vezi) se vând o grămadă de iluzii, care ne fac să concluzionăm că, pe lângă singuri, mai suntem si necunoscuţi, nerealizaţi, săraci lipiţi, fără vreo şansă la aprox. orice, provenim din familii de căcat, şi mai suntem si deosebit de urâţi, ca să fie treaba depresogenă până la capăt.

Disperarea e periculoasă, pentru că generează frustrări, care generează acţiuni, comportamente, atitudini foarte viciate. Printre acestea este şi  atitudinea asta de „sunt cum vreţi voi, doar ziceţi-mi cum”. Pentru că ne căutăm o falsă realizare, atât faţă în faţă cu noi cât şi cu lumea înconjurătoare. Pentru că dacă aderăm la nişte trenduri atitudinale, fie ele ale unor mase mari sau ale unor nişe înguste, credem că am găsit empatie, suport, înţelegere şi apreciere.

În tot demersul ne pierdem o bună parte din individualitate, din unicitate. Şi dacă ar fi doar atât.. Ne mai pierdem din independenţă, din puterea de a fi cine si ceea ce vrem noi înşine să fim ca urmare a educaţiei şi experienţei noastre de viaţă, unice, nu-i aşa, ambele două, şi diferite de ale oricui altcuiva; ba câteodată ne mai pierdem şi din vise, pentru că alţii nu vor să avem acele vise; ba câteodată ne mai pierdem şi din valori, pentru că alţii nu consideră că e normal ca acele valori să existe în ierarhia noastră a valorilor, deşi experienţa noastră altfel ne-a dictat odinioară; ne mai pierdem şi din respectul de sine, pentru că alţii spun că suntem naşpa, şi chiar dacă îi credem sau nu, într-un final ne vom minţi că îi credem, fiind mult mai greu să avem calea noastră, proprie şi personală, decât să aderăm ovin la alte căi, şablonate şi servite pe tavă, mai ales dacă prezintă şi mirajul unei ulterioare aprecieri din partea peers-ilor.

La final este alegerea fiecăruia. Putem să fim mulţumiţi cu atât, şi în fond cine e oricine să ne dicteze felul în care ne obţinem fericirea. Sau putem să ne ducem calea, cu piedicile, cu privirile ciudate, cu dezaprobarea, cu cvasi-izolarea, cu eşecurile şi reuşitele de rigoare, dar probabil mult mai important – cu un enorm bagaj de atribute, pe care am reuşit sa nu le pierdem pe parcurs.

În fond, pe bune, chiar îşi alege fiecare cum doreşte să fie fericit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s