Saracie?

Posted: Septembrie 14, 2011 in Dau în sincron
Etichete:

Cred ca as putea sa scriu nenumarate pagini pe tema saraciei. As putea sa scriu despre Romania, ar fi un bun punct de plecare. As putea sa scriu despre cum am trait noi in ultimii ani. As putea sa scriu despre perioadele mele dubioase din Bucuresti. As putea sa scriu despre atat de multe lucruri care sa mearga cu saracia.

Cred ca o sa scriu totusi prin prisma ultimelor mele experiente. Pentru ca am trait oarecum sarac, sau cel putin in acceptiunea universal acceptata a saraciei. Am stat pe maxim 100 euro in 30 zile. In cei 100 euro intra tot. Chiar si micile suveniruri pentru acasa. Se pune ca saracie?

Am fost tentat sa cred ca am fost sarac in toata aceasta perioada. Am facut cumparaturi doar la supermarket si am cumparat doar marci proprii ale lantului respectiv, am calatorit doar pe jos in orase, am cantat pentru maruntis, am facut stopul, am baut cea mai ieftina apa plata, cea mai ieftina bere, am dormit in cort sau pe canapelele oamenilor binevoitori.

Poate s-ar pune ca saracie, insa ce vroiam eu sa spun este ca, acum la final, mi se pare o experienta atat de bogata. Nu stiu exact cum ar fi definita saracia, pentru ca daca am defini-o strict prin prisma banului, atunci am fost sarac lipit, insa daca am lua-o mai larg, atunci m-am imbogatit atat de mult intr-o luna. Daca luam si cunostintele, si peisajele, si locurile vizitate, si experientele de viata tipica a orasului in care stateam, soferii, noutatea, provocarea…Toate astea mi-au oferit atat de multe, e greu sa spun ca am iesit sarac. Ba chiar am iesit foarte bogat.

Eu cred ca stilul de viata pe care ni-l tot interiorizam de zeci de ani nu ne invata prea multe in ceea ce priveste aprecierea a ceea ce avem in jur. Suntem tentati sa masuram lucrurile in bani, in timp ce de fapt tot ceea ce e important se masoara in emotii si sentimente. Fiecare zambet pe care l-am primit cand am cantat Breakfast at Tiffany’s sau Iris, fiecare cladire minunata din Amsterdam, fiecare discutie placuta cu o gazda sau cu un sofer binevoitor, fiecare noapte racoroasa in Nowhereshire intre vreun Rouen si vreun Amiens, fiecare client care fredona Fields of Athenry in irish pubul de langa docurile din Brest, fiecare biscuite marca proprie a Lidl, fiecare adiere cu miros de Bodensee de pe strazile din Konstanz sau fiecare persoana care incetinea pentru 5 secunde atunci cand iesea din gara Alexanderplatz – toate astea au valorat cate un intreg salariu lunar pentru mine, chiar daca de fapt nu costau nimic, sau in cel mai rau caz intrau in valoarea unui euro.

Pe final, as mai fi vrut sa adaug doar faptul ca acum mi-am dat seama ca ceea ce am cautat sovaielnic in Europa, adica fara sa fiu in stare sa punctez concret in cuvinte, acum s-a mai clarificat. Am cautat o bogatie…nu, nu o bogatie – o decenta, in plan spiritual, sau valoric, sau emotional, sau cum vreti voi in zona asta; si par a o fi gasit, chiar daca intr-o graba mare si fara vreo ocazie sanatoasa de a sta si a ma bucura complet de ea. De aceea, stand si realizand ca ma intorc in Romania, ma gandesc cu o oarecare melancolie la faptul ca voi fi din nou ceva mai sarac. Si totusi…

(Read also: The Little Guy, Madama de Pica, Indecently Exposed, De pe Bicicleta, Codru Vrabie, Berlinul de Est)

Anunțuri
Comentarii
  1. Codru Vrabie spune:

    super, Radu!!! ce ma bucur 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s