Am primit o veste minunată în seara aceasta – amândouă proiectele organizaţiei din care mândru fac parte au ieşit printre câştigători la Gala Restart România!

Mai exact, este vorba de organizaţia EPAS, care a participat cu 7 proiecte în cadrul acestei competiţii organizate de Techsoup Romania. Dintre acestea zece intrau într-o semifinală, din care se alegeau 5 câştigători ai unui premiu constând în finanţare, suport şi asistenţă pentru implementarea proiectelor.

Două dintre proiecte, „Bani Pierduţi” şi „Bursa Şpăgilor” au ajuns deci pe rând în semifinală, şi apoi între cei 5 câştigători. Suntem foarte mândri de Elena Calistru şi Codru Vrabie, îi felicităm, îi iubim şi aşteptăm cu nerăbdare să intrăm în pâine cu Restartarea! 🙂

Concursul se numeşte „Proiectul Pepsi Refresh: dă un refresh vieţii urbane!”, iar proiectul înscris de Noi Ăştia Suntem este unul superb.

„Dă refresh trotuarelor” propune o soluţie simplă dar extrem de eficientă în ceea ce priveşte produsul final al digestiei prietenilor noştri cei mai buni patrupezi 🙂 Mai concret: finanţarea obţinută cu ajutorul vostru se va transforma în automate stradale, amplasate în o grămadă de puncte cheie, care vor elibera câte o mănuşă de plastic, cu ajutorul căreia stăpânul lui Azor va putea colecta, în condiţii de maximă discreţie, decenţă şi mai ales responsabilitate civică, Bravo 2-ul 🙂

Proiectul este fezabil, sustenabil, extrem de util şi mai presus de toate – aplicat şi verificat în nenumărate oraşe pe care le considerăm în mod curent etaloane ale civilizaţiei. Toate detaliile care să-mi susţină afirmaţia le găsesti aici: https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1284

Dacă doreşti să susţii această idee şi să ne ajuţi să îl transformăm în realitate, paşii de urmat sunt extrem de simpli:

1. Click pe link

2. „Allow” pentru aplicaţia Pepsi (poţi reveni asupra acesteia oricând doreşti şi să dai „Remove” din secţiunea „Privacy Settings”)

3. Vote, şi dacă vrei să mergi până la capăt – Like şi Share!

Şi ai dat refresh, în doar trei paşi simpli, a căror parcurgere durează mai puţin decât a spune „la dracu cu acest rahat de câine care era în mijlocul trotuarului, însă acum s-a întins pe talpa mea”. Îţi mulţumim anticipat! 🙂

În fond, fiecare cu a mă-sii

Posted: Octombrie 19, 2011 in Dau în sincron
Etichete:,

Eram cu o carte, tocmai o terminasem, despre nişte copii care se iubeau şi se despărţeau şi se înşelau şi iar se iubeau, iar cartea mergea tot aşa până spre final când cei doi foşti copii, actuali babeţi, trăiau separat, minţindu-se elegant cum că sunt fericiţi şi rememorându-şi tinereţile – probabil din lipsă de prezent.

Cartea aceasta mi-a provocat multe emoţii, însă una dintre ele este şi tema lepşei de săptămâna asta, şi anume frustrarea. M-a frustrat într-un mod foarte dubios, am fost frustrat de faptul că nu puteam să întorc câteva pagini şi să le spun „cretinule, nu asta e soluţia” sau „nenorocito, nu înţelegi că aşa fuţi meciul”. Sau că nu am putut atunci pe ultimele pagini să le spun celor doi „na, v-a trebuit vouă să fiţi isteţi, spălaţi-vă pe cap cu isteţimea acum”.

Ceea ce este o aberaţie, evident. Şi totuşi mi se întâmplă şi în alte situaţii, nu doar când citesc cărţi prin trenuri. Ca atunci când prietenul meu îstvan şi-a pierdut permisul din cauza alcoolemiei de 1.1, şi aş fi vrut să îi fi tras două peste ceafă în loc să îl dojenesc zâmbind în celelalte dăţi când s-a suit la fel la volan. Tare aş fi vrut să fi putut întoarce câteva zeci de pagini.

Dar faza de fapt aşa stă. Fiecare îşi ghidează viaţa în felurile lui, dubioase sau inspirate. Până una alta, cred că aş fi vrut ca şi alţii să fi dat câteva pagini în urmă în ceea ce mă priveşte pe mine, poate alegerile pe care le-am făcut nu ar fi fost dubioase într-un număr atât de mare. Cine ştie.

Probabil că mai simţim cu toţii genul acesta de frustrare, atunci când vedem un zid şi pe cineva care se îndreaptă decis cu moalele capului spre el, uneori chiar în ciuda avertizărilor din jur; dar dacă omul asta doreşte şi aşa crede că îşi îmbunătăţeşte existenţa cine suntem noi să ii spunem altfel. Şi în general de fapt, lucrurile stau aşa cum stau şi nu aşa cum dorim noi să stea.

Probabil ar trebui să învăţ să iau căile oamenilor, şi în general lucrurile, aşa cum sunt ele. Ce părere să fi avut şi The Little GuyMadama de PicaIndecently ExposedDe pe BicicletaCodru Vrabie sau Berlinul de Est ?

Alegeri

Posted: Octombrie 12, 2011 in Dau în sincron
Etichete:,

(Disclaimer: Unii ar zice pentru că sunt o balanţă, eu zic pentru că în capul meu e câteodată o mare varză – de data aceasta tind să bat câmpii. Codru ar zice-o mai simplu „RO, lung, emo, introvertit, potenţial plictisitor. Ăsta un fel de „beware”.)

Era într-o seară, eram la un pahar de vorbă alături de un Pinot Gris de Jidvei – asta e ultima apariţie din ciclul vinurilor cu Grigorescu pe etichetă, minunată colecţie, anyway – şi am ajuns cu poveştile şi la unele alegeri pe care le-am făcut la viaţa mea, pentru că pileala, nu-i aşa, se instala tiptil, dar mai absolut decât vodca.

Şi adevărul e că am făcut câteva alegeri mai importante, cum sunt convins că am făcut toţi, se ştie. Una dintre aceste alegeri a fost, pe la 14 ani, să dau la cel mai neinteresant liceu dintre toate variantele pe care le luasem în considerare. Următorii patru ani am regretat în mod constant această alegere, nu mai intru în detalii inutile, cert e că nu mi-a plăcut neam. Am ales să dau acolo strict pentru că părinţii mei considerau ca e cea mai bună variantă, şi am ales să rămân acolo în continuare dintr-o oarecare comoditate şi dintr-o oarecare laşitate.

Această alegere cred că şi-a pus o amprentă dubioasă asupra mea. Pentru că majoritatea alegerilor importante care i-au urmat au avut o pronunţată notă anti-restul. Mai concret, oricând exista o posibilitate să fac o alegere în ciuda altora – mă mulam cu abilitate pe posibilitatea asta. Au urmat: păstrarea părului lung, alegerea stilului de viaţă muzicănţesc-golănesc, unele vicii nesănătoase, facultatea 1 şi renunţarea la ea, facultatea 2 şi renunţarea la ea, facultatea 3 pe care mi-a recomandat-o negativ toată familia şi finalizarea ei în mare scârbă în asincron cu colegii, dorinţa familiei şi potenţialul meu, mutarea la Bucureşti şi astea nu-s încă toate.

Desigur, ceea ce nu observam eu era că multe dintre acestea le-am făcut inclusiv în ciuda mea. De-a lungul timpului, cred că latura „în ciuda altora” s-a mai estompat, în principiu datorită obişnuirii acelor „altora” cu obiceiul meu dubios, dar din păcate am impresia că latura „in ciuda mea” a continuat să existe, ba chiar a evoluat pe nesimţite şi cu nesimţire. Adică treaba e simplă – am ales ţinând cont de tot felul de chestii în afară de ceea ce era cu adevărat important. Şi cum alegerile sunt şi ele o activitate pe care o facem cu creierul, şi cum creierul are şi el nevoie de exersare continuă, eu m-am cam lăsat pe tânjeală; ba chiar aş zice că am exersat, m-am obişnuit şi am perseverat într-o prostie.

De curând, viaţa m-a pleznit puţin peste ceafă, cum probabil ne plezneşte pe toţi din când în când, atunci când suntem prea şerifi probabil, şi mi-a dat de înţeles că dacă nişte lucruri funcţionează cu familia, pentru că nu-i aşa, nu prea ţi-i alegi pe ăştia, sau ce ştiu eu, cu profesorii sau alţi conaţionali, totuşi e o mare posibilitate să nu funcţioneze cu alte persoane, şi că te poţi trezi pierzând foarte rapid relaţii generatoare de satisfacţii incomensurabile, construite în timp, constante şi statornice.

Sigur, de data aceasta alegerea n-a mai fost în ciuda cuiva. Poate în ciuda ţării; de fapt nici măcar atât, cred că de fapt în ciuda sistemului; de fapt, nici măcar atât, cred că în ciuda populaţiei ţării; de fapt, să o spunem pe aia bună, nici măcar atât – cred că a fost în ciuda unei părţi din populaţia ţării. Problema era că am reuşit să uit includerea atât de multor alte aspecte în toată decizia. Pentru că am luat-o prost, pentru că am un oarecare obicei de a alege prost, după cu explicam şi mai sus.

Detaliile, după cum spuneam, nu le voi da, cert e că am trecut foarte aproape de a pierde lucruri absolut esenţiale şi atât de importante pentru mine. Norocul meu a stat în chibzuinţă, înţelepciune şi abilitate – evident, nu ale mele. Uitându-mă în urmă, mă gândesc acum că probabil nu sunt chiar Chuck Norris, şi că poate nu e deloc rău faptul că am început să îmi revizuiesc temeinic propriile răspunsuri la întrebări gen „ce”, „cum”, „când”, „cu cine”, „de ce” şi altele similar de existenţiale, referitoare în principiu la priorităţi etc.

Şi încă un lucru m-a învăţat ultimul an, şi anume că, pentru a nu se duce rapid dracului treburile, unele alegeri trebuie neapărat cântărite, întoarse, rotisate, lăsate să se coacă, apoi cântărite din nou şi mai ales luate ţinând cont de toţi cei care ar putea fi afectaţi de ele.

Bineînţeles, se poate şi să nu, şi e alegerea fiecăruia până la urmă. Ce şi cum or fi ales oare The Little GuyMadama de PicaIndecently ExposedDe pe BicicletaCodru Vrabie sau Berlinul de Est ?

Începusem deja de ieri să compun o pledoarie elegantă pe temă, gen „fiecare îşi are locul, rolul, rostul şi importanţa într-o societate/ precum în câmpul muncii fiecare meserie îşi are cele de mai sus, precum în spectrul politic fiecare doctrină îşi are cele de mai sus” etc. Am zis, nu-i aşa, să fiu echilibrat, echidistant, echlibrat şamd.

Pentru ca de dimineaţă să citesc o ştire. Cum că că preşedintele unei instituţii nu ar fi fost la o şedinţă a acesteia, şedinţă atât importantă, cât şi pe care trebuia să o prezideze, şi nu în ultimul rând – şi, zic eu, cel mai important – de la care a absentat pe banii mei, tăi şi ai fiecărui contribuabil (vorba vine, ai mei…). Bineînţeles, diplomaţia şi calmul cu care mă înarmasem s-au dus direct dracu’ şi mi s-a (re)activat (pentru a câta oară, oare?) aria aceea din creier care se ocupă cu stocarea şi rotisarea tuturor evenimentelor similare. Zic eu, multe la număr.

Şi m-am revoltat. M-am revoltat pentru obrazul fiecărui cetăţean al acestei ţări, m-am revoltat pentru banul fiecărui contribuabil al acestei ţări, m-am revoltat pentru colegii de instituţie ai acelui individ, m-am revoltat pentru atâtea alte lucruri. Pur şi simplu m-am revoltat.

 ––––––––––

Pentru că acolo mă încadrez – în categoria revoltaţilor. Mă revoltă nesimţirea, mă revoltă furtul, mă revoltă moralitatea precară, mă revoltă ipocrizia sau dublele standarde, mă revoltă batjocura, mă revoltă nepăsarea, mă revoltă tot felul de chestii. Sigur, revolta mea a fost, nu o dată, etichetată „hater-ism”, dar e ok, eu sunt convins că sunt mai degrabă un lover decât un hater, sau mai bine spus cred că revolta mea vine mai degrabă din frustrare şi dezamăgire decât din ciudă sau aroganţă. Treaba e oricum mult mai complexă.

Aş fi putut fi ONG-ist, dar cred că nu mi-am ales o meserie care să mă recomande. Aş fi putut fi un expert, dar probabil că nu mi-a prea plăcut şcoala. Aş fi putut fi şi activist dar…poate chiar bat activismul pe ici pe colo; depinde cum ne uităm la treabă. Până una alta, cred că toate aceste etichete se întrepătrund constant, ba chiar sunt oarecum simbiotice, fiecare având o oarecare nevoie de ceilalţi pentru a desfăşura o activitate eficientă.

Şi iată-mă ajungând totuşi la aceeaşi idee de la care am plecat, fiecare are locul său, rolul său şi importanţa sa. Pe fiecare îl ţine ceva anume în viaţă, iar pe mine mă ţine revolta. Probabil voi fi revoltat oricând şi oriunde de ceva anume, pentru că asta mă ţine în priză, şi mă face să simt că mă interesează ceea ce se întâmplă în jurul meu, şi că mă implic în vreun fel în ceea ce mă priveşte, mai mult sau mai puţin direct.

Cred că lumea e super complexă, în perpetuă metamorfoză, într-o continuă şi constantă redefinire. Cred că întotdeauna vor exista medii care să tindă spre păstrarea ordinii şi coerenţei, precum întotdeauna vor exista extreme, care să scoată mediile din amorţire şi să le dea direcţii noi, dar să se şi tempereze intre ele însele. Cred că lumea seamănă cu un elastic, care se întinde şi apoi se strânge, şi face asta atâta timp cât există tensiuni care să acţioneze asupra lui. De aceea îmi văd revolta nu doar naturală, ci şi utilă. Precum voi vedea naturale şi utile activităţile activiştilor, ONG-iştilor, experţilor, şi tuturor celor conecşi. Pentru că, nu-i aşa, ce ar mai fi revolta mea fără organizarea şi reprezentarea ONG-ului, autoritatea şi expertiza expertului, sau orientarea către acţiune şi determinarea activistului?

(Read also: The Little GuyMadama de PicaIndecently ExposedDe pe BicicletaCodru VrabieBerlinul de Est)

Daca as fi pentru o zi presedinte

Posted: Septembrie 22, 2011 in Dau în sincron
Etichete:

Desigur, daca as fi pentru o zi presedinte, nu ar fi prea multe lucruri de facut. Statutul functiei acesteia nu cred ca e unul foarte complicat. Practic, esti un reprezentant, nu? Al tarii tale, in raport cu reprezentantii altor tari. Deci probabil as reprezenta, orice ar insemna asta.

Cred ca a concentra putere in mana unui presedinte este in primul rand antidemocratic, prin lipsa reprezentarii partii care a ales impotriva acestuia, si mai cred ca ar putea genera constructii si personalitati sinistre. Nu o data omenirea s-a confruntat cu probleme grave datorate unor decizii ale unei singure persoane.

Sigur, o zi in papucii unui presedinte nu ofera prea multe posibilitati, dar incercand un exercitiu de imaginatie si presupunand ca pot concentra o perioada mult mai lunga intr-o zi, probabil as face toate eforturile pentru a reinvia relatiile internationale ale Romaniei actuale. Probabil as imbunatati relatiile cu intreaga Uniune Europeana, pentru ca asta este cel mai important in acest moment, precum si cu diferite alte tari cu care Romania ar putea avea interese comune, in general economice, pentru ca, nu-i asa, daca treaba merge bine economic se mai rezolva de la sine o gramada de alte probleme.

Asta a fost partea rationala a postului. Dar pentru ca am impresia ca pe undeva era si o nuanta de „ce ai face daca pentru o zi ai avea foarte multa putere”, am un mare conflict. Acea rezervare de care as da dovada facand lucrurile ca la carte, as da-o dracu fara nici cea mai mica rezerva, si as adopta aceleasi reguli dupa care se ghideaza sistemul in acest moment. Adica niciuna.

Cred ca lupta trebuie dusa cu aceleasi arme si cu aceeasi indarjire. Adica daca sistemul joaca murdar, ar trebui sa joc si eu murdar. Daca sistemul nu tine cont de lege, ar trebui ca si eu sa o ocolesc in caz de nevoie. Deci probabil as incalca multe drepturi ale omului, si probabil as face-o cu un mult sange rece. Singura regula ar fi „daca nu respecti legea, pa”.

Vine dubios din partea cuiva care de ani de zile evita legea intr-un fel sau altul. In acelasi timp nu cred ca un sistem atat de deteriorat, de corupt (si nu in sensul clasic al coruptiei), de pervertit si de intors pe dos principial si valoric, poate fi readus intr-o ordine macar relativ stabila, decat cu o bataie sora cu moartea.

Deci da, am niste conflicte interioare foarte dubioase in ceea ce priveste subiectul, cel mai probabil venite din caracterul dubios al insusi sistemului in care ma aflu si functionez, si de care incerc sa scap cu o mare determinare. Enjoy:

🙂

Saracie?

Posted: Septembrie 14, 2011 in Dau în sincron
Etichete:

Cred ca as putea sa scriu nenumarate pagini pe tema saraciei. As putea sa scriu despre Romania, ar fi un bun punct de plecare. As putea sa scriu despre cum am trait noi in ultimii ani. As putea sa scriu despre perioadele mele dubioase din Bucuresti. As putea sa scriu despre atat de multe lucruri care sa mearga cu saracia.

Cred ca o sa scriu totusi prin prisma ultimelor mele experiente. Pentru ca am trait oarecum sarac, sau cel putin in acceptiunea universal acceptata a saraciei. Am stat pe maxim 100 euro in 30 zile. In cei 100 euro intra tot. Chiar si micile suveniruri pentru acasa. Se pune ca saracie?

Am fost tentat sa cred ca am fost sarac in toata aceasta perioada. Am facut cumparaturi doar la supermarket si am cumparat doar marci proprii ale lantului respectiv, am calatorit doar pe jos in orase, am cantat pentru maruntis, am facut stopul, am baut cea mai ieftina apa plata, cea mai ieftina bere, am dormit in cort sau pe canapelele oamenilor binevoitori.

Poate s-ar pune ca saracie, insa ce vroiam eu sa spun este ca, acum la final, mi se pare o experienta atat de bogata. Nu stiu exact cum ar fi definita saracia, pentru ca daca am defini-o strict prin prisma banului, atunci am fost sarac lipit, insa daca am lua-o mai larg, atunci m-am imbogatit atat de mult intr-o luna. Daca luam si cunostintele, si peisajele, si locurile vizitate, si experientele de viata tipica a orasului in care stateam, soferii, noutatea, provocarea…Toate astea mi-au oferit atat de multe, e greu sa spun ca am iesit sarac. Ba chiar am iesit foarte bogat.

Eu cred ca stilul de viata pe care ni-l tot interiorizam de zeci de ani nu ne invata prea multe in ceea ce priveste aprecierea a ceea ce avem in jur. Suntem tentati sa masuram lucrurile in bani, in timp ce de fapt tot ceea ce e important se masoara in emotii si sentimente. Fiecare zambet pe care l-am primit cand am cantat Breakfast at Tiffany’s sau Iris, fiecare cladire minunata din Amsterdam, fiecare discutie placuta cu o gazda sau cu un sofer binevoitor, fiecare noapte racoroasa in Nowhereshire intre vreun Rouen si vreun Amiens, fiecare client care fredona Fields of Athenry in irish pubul de langa docurile din Brest, fiecare biscuite marca proprie a Lidl, fiecare adiere cu miros de Bodensee de pe strazile din Konstanz sau fiecare persoana care incetinea pentru 5 secunde atunci cand iesea din gara Alexanderplatz – toate astea au valorat cate un intreg salariu lunar pentru mine, chiar daca de fapt nu costau nimic, sau in cel mai rau caz intrau in valoarea unui euro.

Pe final, as mai fi vrut sa adaug doar faptul ca acum mi-am dat seama ca ceea ce am cautat sovaielnic in Europa, adica fara sa fiu in stare sa punctez concret in cuvinte, acum s-a mai clarificat. Am cautat o bogatie…nu, nu o bogatie – o decenta, in plan spiritual, sau valoric, sau emotional, sau cum vreti voi in zona asta; si par a o fi gasit, chiar daca intr-o graba mare si fara vreo ocazie sanatoasa de a sta si a ma bucura complet de ea. De aceea, stand si realizand ca ma intorc in Romania, ma gandesc cu o oarecare melancolie la faptul ca voi fi din nou ceva mai sarac. Si totusi…

(Read also: The Little Guy, Madama de Pica, Indecently Exposed, De pe Bicicleta, Codru Vrabie, Berlinul de Est)